Metoda Montessori
Educaţia Montessori este guvernată de un scop ambiţios: acela de a ajuta la dezvoltarea copilului într-o fiinţă adultă completă, confortabilă cu sine, cu societatea şi cu umanitatea ca întreg. În vreme ce abordarea tradiţională asupra educaţiei care prodomină în prezent, rămâne concentrată pe transmiterea a cantităţi mari de informaţie prestabilită, abordarea Montessori se concetrează pe acordarea sprijinului în dezvoltarea naturală a fiinţei umane. Acest lucru se realizează prin înţelegerea faptului că fiinţa umană dezvoltată în întregime este mai apoi mult mai capabilă să înveţe lucruri de care aceasta are nevoie pentru a deveni parte integrantă şi implicată a societăţii. Substanţa fiinţei umane – dezvoltarea caracterului şi integrarea întregii personalităţi – sunt abordate în mod tradiţional ca fiind valori ce trebuie inoculate în copil. Rezultatul este un copil plictisit şi stresat şi o societate cu un nivel crescând al bolilor mintale.
În prezent, aşa cum era şi acum un secol, educaţia este pe bună dreptate văzută ca fiind un mijloc de eradicare a sărăciei, a inegalităţii, a comportamentelor antisociale şi a altor elemente negative ale societăţii. Înainte de naştere, bineînţeles că embrionul îşi ghidează propria dezvoltare. Problema fundamentală a educaţiei tradiţionale este lipsa de încredere în capaciatatea copilului de a-şi ghida în continuare singur propria dezvoltare şi de a-şi ghida educatorii în a sprijini această misiune. Educaţia Montessori începe prin înţelegerea faptului că rolul adultului este acela de a ajuta la descoperirea puterilor de dezvoltare înnăscute ale copilului. Copilul, din primele clipe de viaţă, posedă energii constructive deosebite care ghidează formarea minţii sale şi coordonarea corpului său. Abordarea Montessori a fost dezvoltată fără idei preconcepute despre cum să fie mai bine ajutat copilul în călătoria sa către maturitate. În schimb, ideile cheie Montessori au rezultat din observarea copiilor din diverse culturi şi din multe ţări:
1. Existenţa a patru planuri cheie de dezvoltare în călătoria către maturitate: 0-6 ani, 6-12 ani, 12-18 ani şi 18-24 ani. Fiecare dintre aceste planuri are propriile scopuri: în primul dintre ele, dezvoltarea sinelui ca fiinţă individuală; în al doilea, dezvoltarea fiinţei sociale; în al treilea, naşterea adultului şi găsirea sensului sinelui; în al patrulea, consolidarea personalităţii mature şi transformarea într-un explorator specializat. Dezvoltarea completă a fiinţei umane adulte presupune ca nevoile specifice ale fiecăreia dintre aceste perioade să fie satisfăcute.
2. Faptul că în cadrul fiecăruia dintre aceste planuri copilul sau adolescentul are anumite perioade senzoriale sau „ferestre de oportunitate” pentru a dobândi o anume trăsătură umană, ca de exemplu, o perioadă senzorială în care copilul este interesat în a-şi însuşi limbajul în primul plan (0-6 ani), sau o alta care copilul este interesat de dezvoltarea unui sistem de valori morale, în al doilea plan (6-12 ani).
3. Faptul că, în plus faţă de aceste perioade senzoriale specifice vârstei, fiinţa umană are un număr de tendinţe comportamentale care dau fiecărui copil abilitatea de a se adapta locului şi timpului său. Aceste trăsături umane – de exemplu, tendinţa de a explora, a ordona, a controla, a-şi imagina, a repeta, a lucra şi a comunica – au fost şi sunt foarte importante în evoluţia umană şi sunt active în copil.
Următoarele secţiuni explică cum educaţia Montessori răspunde la această înţelegere a dezvoltării copilului:
PRACTICA MONTESSORI - Un mediu pregătit
Educaţia Montessori caută să asigure copiilor un mediu care să se potrivească în mod ideal fiecărei etape de dezvoltare; acest lucru le permite să-şi răspundă chemărilor interioare ale perioadelor senzoriale specifice şi le acordă libertatea de a acţiona în concordanţă cu tendinţele lor umane înnăscute. Astfel, dacă educaţia este văzută ca o metodă de a desăvârşi potenţialul optim al copilului în fiecare aspect al personalităţii sale în dezvoltare, acest mediu pregătit asigură o fundaţie sigură şi permanentă pe care să se construiască educaţia. Mediul pregătit este diferit pentru fiecare plan de dezvoltare, însă este ghidat de aceleaşi principii. Mediul pregătit şi rolul educatorului în clasă distinge Montessori de alte abordări educaţionale. De exemplu, activităţile independente reprezintă 80% din lucrul desfăşurat într-o clasă Montessori, în vreme ce activităţile ghidate de către educator reprezintă restul de 20%. Aceleaşi procentaje, însă inversate, sunt în general întâlnite în educaţia tradiţională. Mediile speciale permit copiilor să efectueze diverse activităţi care implică gândirea asupra relaţiilor. Natura logică, secvenţială a mediului oferă structuri ordonate care ghidează descoperirea: Teoremele se descoperă, nu se predau; regulile de vorbire sunt deduse prin recunoaşterea şabloanelor, nu sunt doar memorate. Fiecare aspect al curriculumului implică invenţia creativă şi analiza atentă şi bine gândită. În aprecierea rezultatelor educaţiei la fiecare nivel Montessori, trebuie evidenţiat faptul că motivaţia şi modalitatea prin care copiii ajung la ceea ce învaţă sunt la fel de importante precum ceea ce învaţă. Cele mai întâlnite exemple de medii Montessori pregătite sunt acelea pentru copii de la 3 la 6 ani. La această vârstă de formare, copilul îşi consolidează dezvoltarea sinelui ca individ.