Limbaj

Limbaj

 

Vizitatori din întreaga lume au venit să vadă „copiii minune” ai Mariei Montessori, copiii din prima ei Casă a Copiilor din Roma. Miracolul care a atras această atenţie publică a fost acela că copii ai unor familii analfabete au început să scrie şi să citească în mod spontan după ce au lucrat cu materiale foarte simple: Literele de Glasspapier, care le-au arătat forma literelor; Alfabetul Mobil, care le-a permis să aranjeze aceste litere pentru a forma cuvinte şi Inseturile Metalice, care le-au oferit posibilitatea copiilor de a controla un instrument de scris.

Materialele pentru Limbaj au în comun cu Materialele Senzoriale câteva puncte esenţiale. În mare parte este vorba despre simplitatea acestora şi despre faptul că ele oferă copiilor posibilitatea de a descoperi ceva ce se află dincolo de ceea ce se vede la suprafaţă. Când intră într-un mediu Montessori, la început, în jurul vârstei de trei ani, copiii îşi dezvoltă limbajul. Vocabularul acestora este destul de extins, iar structurile gramaticale de vorbire sunt bine stabilite. Copiii au o capacitate nemărginită de a-şi extinde şi a-şi îmbogăţi limbajul şi, ca o consecinţă naturală, dorinţa de a scrie şi de a citi. Educatorul, care este conştient că limbajul este o expresie umană vitală, ştie că acesta nu este ceva predat copiilor, ci este creat de către copii înşişi. Datoria educatorului este aceea de a facilita procesul de creaţie, oferind din abundenţă un model de limbaj bogat şi precis copiilor. Vocabularul expus de către educator este inteligent şi reprezintă o expresie a trăirilor umane. Cu această bază, Materialele Montessori pentru Limbaj devin importante pentru copil deoarece funcţia lor este aceea de a evidenţia anumite elemente universale, comune tuturor limbilor. De exemplu, toate cuvintele sunt compuse din sunete ce pot fi exprimate vizual prin simboluri scrise; în toate limbile, cuvinte diferite au funcţii diferite şi frazele au structuri care fac din acţiune nucleul unei fraze. Aceste elemente determină copilul să devină conştient de propria limbă maternă, ce reprezintă o parte importantă a fiinţei lor. Acestea duc la o integrare naturală a faţetelor comune ale acestui fenomen universal care este limbajul şi asigură o eventuală uşurinţă şi interes pentru învăţarea altor limbi. Educatorul are puţine lucruri de predat efectiv, de vreme ce copilul are la dispoziţie posibilitatea extinsă de a explora de unul singur. Materialele Montessori de Limbaj oferă soluţii pentru lumea fascinantă a limbajului şi sunt extrem de eficiente prin simplitatea lor.

Subcategorii